Astăzi este o femeie de succes și ajunge să câștige mii de euro pe lună de la Kanal D, dar puțini sunt cei care știu cum a câștigat Andreea Mantea primii săi bani.
La numai 15 ani, pentru că provenea dintr-o familie modestă, Andreea Mantea și-a luat viața în mâini și a decis că este timpul să câștige primii săi bani.
Vedeta de la Kanal D a lucrat pe un post de picoliță într-un restaurant și își aduce aminte cu drag de acea perioadă a vieții sale. „Pe la la sfârșitul clasei a IX-a, la începutul vacanței de vară, am luat ziarele și-am căutat printre anunțurile cu oferte de serviciu. Cum eram foarte mică, singurul la care mi-am dat seama că aveam șanse era cel care anunța un post vacant de picoliță într-un restaurant. M-am gătit și m-am prezentat la interviu. Am fost întrebată dacă sunt în stare să duc o tavă plină cu băuturi. Am înghițit în sec și-am zis că: Da. Când mi-au pus tava în brațe, pe tocuri fiind, după trei pași am scăpat-o.
Patroana a fost însă amabilă, mi-a spus că-i place de mine și că mă angajează, chiar dacă n-am experiență. M-am prezentat la serviciu de a doua zi” a spus vedeta într-un interviu pentru Formula As.
Deși avea un salariu mic, Andreea Mantea era bucuroasă că putea să-și câștige singură banii. Cu toate acestea, copil fiind, vedeta Kanal D alegea să-i cheltuie pe tot felul de…aiureli.
„Sigur că toți banii pe care îi câștigam îi dădeam pe tot felul de prostii, care la vremea aia mi se păreau extrem de importante: pantofi, genți, rochițe etc”, a mai povestit aceasta, în cadrul aceluiași interviu.
Sursă foto: Instagram